GHIVECIUL EINSTEIN: ŞTIINŢĂ, CREAŢIE ŞI HAOS

 

Albert Einstein (1879-1955)

 

GHIVECIUL EINSTEIN:

ŞTIINŢĂ, CREAŢIE ŞI HAOS

 

Nu încape îndoială că ghiveciul numit „creaţionism ştiinţific”, a dat în clocot în România şi aburii lui tind să acopere cu o nouă diversiune, de model occidental, toată ţara!

Amestecul ştiinţă - religie a devenit o modă! Cine nu-şi dă seama de unde vine moda, îi spunem noi: de la hârdău!  Ei, hai că am glumit! Domnul Hârdău era un ministru al educaţiei serios! Dar chitit şi el pe „reforma învăţământului”, aidoma predecesorilor săi postrevoluţionari care au făcut varză învăţământul şi educaţia din România. Până şi elevii ar fi ales nişte miniştri mai buni! Chiar şi-un manelist, ministru al învăţământului, ar fi fost mai bun.  Ar fi introdus un „Manual de manele” obligatoriu în ultima clasă de liceu pentru a pregăti „Banchetul absolvenţilor” şi mare pagubă n-ar fi fost. Se adapta materia de liceu cu opţiunile tinerei generaţii din ziua de azi care se bâţâie prin tramvaie cu căştile-n ureche!

Ministrului Hârdău însă, nu i-a plăcut muzica şi de aceea, a făcut o reformă prăpăd: a scos teoria evoluţiei din învăţământul liceal după ce deja ghiveciul creaţionisto-ştiinţific îşi plantase erezia prin în universităţi. Aceasta este o treabă extrem de serioasă! Să lăsăm gluma deoparte şi să vedem unde ajungem, sau mai precis, unde nu mai putem ajunge.

Paradoxul creaţionismului „ştiinţific” a fost suficient explicat de mai multă vreme, de renumitul filosof şi logician român  Anton Dumitriu student al renumiţilor profesori Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Traian Lalescu, Octav Onicescu, în 1929 el obţinând licenţa în matematici. Între timp, studiază cursuri de filosofie şi în 1938 îşi susţine doctoratul în filosofie cu teza „Bazele filosofice ale ştiinţei”. A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona şi al Centrului superior de Logică şi ştiinţă comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris şi la Institutul superior de ştiinţe umane din Urbino şi a obţinut în ţară mai multe premii ale Academiei Române.

Nu apăruse încă moda creaţionismului „ştiinţific” dar în articolul său „Două tipuri de culturi” atingea miezul acestei dileme: poate exista vreo congruenţă între ştiinţă şi religie? Răspunsul era categoric: NU!

Mai înaintea sa, însuşi marele savant Albert Einstein pronunţase acest adevăr, răspândit în lume prin celebra poveste a întâlnirii lui cu o Alteţă Regală. „Sunteţi un om credincios, îi spusese alteţa, aţi folosit în teoria relativităţii şi pe Dumnezeu?” „N-am luat în calculele mele o asemenea ipoteză, alteţă!”. Era clar că nici nu o putea lua! Ipoteza creării lumii de către Dumnezeu face parte dintr-un sistem universal ale cărui axiome nu pot fi nici combătute, nici utilizate în ştiinţă. Este un sistem închis pentru ştiinţă. Ştiinţa ajunge la apogeul ei de-abia atunci când se matematizează, când formează un sistem perfect coerent, raţional constituit. Religia, reprezintă şi ea un sistem axiomatic coerent de idei prin Biblie, unde există principii care au consecinţe. În permanenţă,  consecinţele se articulează mereu cu principiul iniţial, în mod perfect.

Spre deosebire însă de scopul cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic si religios. Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3: "Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că cele ce spune biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Acesta este aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică şi cea ştiinţifică.

Nu se pot face deci, corelaţii între abordarea ştiinţifică şi cea din punct de vedere religios. Punctul de vedere ştiinţific este „lumesc” iar cel religios afirmă faptul că Dumnezeu a creat totul şi le stăpâneşte pe toate. Pe acest temei, este dezvoltat marele univers spiritual al religiei. Luând în considerare această ipoteză în ştiinţă, nu poţi explica nimic. Cu toate  acestea, cu ajutorul religiei se pot explica toate extrem de clar şi simplu. Cu o condiţie: nici un principiu religios nu poate fi introdus în ştiinţă, precum nici o axiomă ştiinţifică nu poate fi introdusă în Biblie. Acest din urmă caz este ceea ce se cheamă azi pompos „creaţionism ştiinţific” cu o consecinţă finală fatală: distrugerea principiilor biblice, distrugerea religiei!

Anton Dumitriu ne explică extrem de clar:

„Ce este un sistem de idei? Sa detaşăm ideea şi propoziţiile de semnificaţiile lor particulare; vom putea, astfel, sa studiem din punct de vedere formal, al structurii, un sistem oarecare. Teoriile care reprezintă sisteme de idei perfect articulate sunt, în fond, teorii matematice, chiar daca ele nu sunt exprimate în limbajul simbolic al matematicilor. Să consideram o teorie oarecare, de pilda geometria elementară; se găsesc aici câteva principii, câteva axiome, din care, pe baza de raţionament, se deduc alte propoziţii. Sa cercetam oricare alt sistem matematic; vom găsi, la fel, o serie de propoziţii admise axiomatic şi o serie de propoziţii recunoscute valabile, în cadrul teoriei, prin deducţie. In realitate, într-un astfel de sistem nu este important procedeul prin care obţinem propoziţiile unei teorii; caracterul ei formal manifestă un grup de axiome considerate adevărate şi un grup de propoziţii care se articulează cu primele într-un sistem perfect coerent. Vom spune că fiecare sistem este compus dintr-o serie de propoziţii primitive şi o serie de propoziţii derivate. Cum nu interesează metoda prin care propoziţiile derivate sunt obţinute, putem încă afirma: un sistem se compune din propoziţii primitive si din propoziţii secundare, care, împreuna, alcătuiesc un corp realizat armonic. Cercetaţi oricare sistem filosofic sau oricare teorie, ea va fi constituita la fel. In realitate însă mai niciodată o teorie nu izbuteşte sa fie în totul armonica; exista în ea fisuri, lacune, contradicţii, ceea ce face ca ea sa nu fie admisa decât un timp şi sa fie înlocuită cu alta. Numai teoriile perfect matematice au realizat această armonie strictă si rigidă. De aceea, în Occident, o ştiinţa este matură, în momentul când s-a matematizat. Acesta a şi fost visul lui Descartes, al lui Leibniz, şi in trecut al lui Platon.

Spinoza a încercat, in Ethica sa, să constituie în mod geometric întreaga sa filosofie. Care este condiţia ca un sistem de propoziţii să alcătuiască o teorie, adică un corp armonic? David Hilbert a arătat că atenţia trebuie sa se îndrepte către propoziţiile axiomatice; pentru ca un sistem sa fie absolut coerent, trebuie ca axiomele lui sa fie necontradictorii. Cum deducţia este analitica, ea nu poate aduce nimic nou, ci explicitează tot timpul ce am pus în axiome. Aşadar, o teorie va alcătui un sistem, daca axiomele ei sunt compatibile. O asemenea teorie este închisă. Se demonstrează că dacă într-o teorie încap doua propoziţii contradictorii, dacă acestea sunt ambele valabile, sistemul se deschide şi orice propoziţie e adevărată în acea teorie; totul e adevărat şi nimic nu e fals, ceea ce înseamnă ca distincţia dintre adevăr şi fals încetează de a exista; sistemul acesta s-a dezorganizat, nu mai reprezintă o coerenta, o ordine, ci un haos.”

Mulţi comentatori ai incompatibilităţii dintre ştiinţă şi religie, dezvoltă prea succint modelele axiomatice ale geometriilor din lipsă de pregătire profesională în domeniul matematic. Dar se poate explica acest lucru la nivelul cel mai elementar! Geometria euclidiană pleacă de la axioma „printr-un punct exterior al unei drepte, nu se poate duce decât o singură paralelă la aceea dreaptă”. Folosind această axiomă geometria neeuclidiană se poate dezvolta mai departe. În clasa VI-a se demonstrează, folosind acest adevăr absolut, că suma unghiurilor unui triunghi face exact 180 grade. Că ducând două perpendiculare pe o dreaptă, ele nu se vor întâlni niciodată. Şi multe altele, luaţi manualul de geometrie al copiilor şi aduceţi-vă aminte! Mai târziu, elevii de liceu sau studenţii de la ştiinţe matematice, iau cunoştinţă şi cu geometria neeuclidiană a lui Lobacevki-Bolyai unde două drepte paralele au un punct comun. Iau cunoştinţă şi cu geometria creată de Riemann unde două drepte paralele n-au nici un punct comun. Ieşind în spaţiul tridimensional având ca centru de referinţă pământul, două perpendiculare pe ecuator nu sunt paralele ca în geometria euclidiană ci ele sunt concurente la poli. Vă daţi seama ce s-ar mai întâmpla ieşind din spaţiul tridimensional în cel n-dimensional?  În consecinţă, geometria lobacevskiană şi spaţiile Riemann nu au nevoie de axioma lui Euclid! Introdusă forţat, întregul sistem axiomatic riemannian  precum şi cel lobacevskian este distrus!

Dacă sunt construite independent, toate sistemele acestea sunt perfect valabile şi le folosim cu mare eficienţă în ştiinţă. Dacă le intersectăm, rezultă haosul, aşa cum bine se exprima Anton Dumitriu.

O bună unealtă de a provoca haosul se dovedeşte creaţionismul ştiinţific! Vedem pe unele posturi TV un ghiveci între ştiinţă şi religie care te face să te întrebi dacă acei care fac spume la gură invocând ştiinţa, dar cu mâinile ridicate la cer, nu sunt smintiţi la cap, scăpaţi de la casa de nebuni! Cu voce puternică şi gesturi necontrolate freamătă naivilor care se uită la astfel de tâmpenii, ghiveciul biblico-ştiinţific!

In universităţi, creaţioniştii „ştiinţifici” sunt mai ponderaţi. Emană cursuri sofisticate din care studentul nu se alege cu nimic folositor. Din contra, dacă-şi dau prea mult interesul, au foarte mari şanse să devină clienţii clinicilor de neuro-psihiatrie.

Iată deci spre ce se îndreaptă decizia lui Hârdău de a se folosi în şcoli mai degrabă creaţionismul decât evoluţionismul de îndată ce „majoritatea elevilor sunt credincioşi”! O tâmpenie mai mare ca asta nici că se putea inventa! Pentru că d-l Hârdău este şi celebrul inventator al perlelor: „Vreau să le dezvolt îngerul păzitor”, „A vorbit parţial, pentru că nu sunt bani” şi „Anul trecut sunt mai mulţi bani decât anul viitor”.

 

Sub ochii noştri fenomenul încălzirii globale se accentuează. La Chicago în condiţiile cele mai moderne de asistenţă medicală din lume, pe timpul caniculei au murit 14 oameni. În România, anul trecut, nu ştiu să fi murit vreunul având în vedere că românul este adaptat la o viaţă naturală, scutită de medicamente cu două tăişuri şi EUR-i alimentari (deocamdată!). Un cercetător american, a creat  într-un laborator, atmosfera  pământului de acum milioane de ani, pe când trăiau dinozaurii. Toată flora şi fauna existentă acolo s-a revigorat trecând la gigantism. Concluzia este clară: întreaga floră şi faună a planetei a evoluat spre o adaptare la noile condiţii climatice din ce în ce mai vitrege. Avem deci, mai mult ca niciodată, nevoie să dezvoltăm şi să înţelegem cât mai bine teoria evoluţionistă ca să putem supravieţui în viitor.

Cu creaţionismul „ştiinţific” avem toate şansele să provocăm haosul, apocalipsa!

Drumul spre apocalipsă a început în România cu ordin de sus!

Şi nimeni n-a semnalat pericolul, din contra, organizaţiile „creaţioniste” au luat un avânt nemaiîntâlnit!

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca 

 

 

 

CIBERFERMA ANIMALELOR

Porcul nu-şi dă seama de zăbrele. Ele fac parte din decor…

Vălăul gol sau plin, asta  e viaţa lui!

 

CIBERFERMA ANIMALELOR

 

Mă gândeam după „rivuluţie” că mare noroc am avut noi generaţia asta să prindem prima perioadă, cea mai fericită, din noua democraţie ce se instalează după o revoltă, descrisă atât de strălucit de George Orwell în „Ferma animalelor”.

Împuşcat în gât, paralizat temporar şi rămas fără voce, Eric Arthur Blair alias Orwell, voluntarul Diviziei Lenin din Barcelona în războiul civil din Spania, n-a renunţat în ruptul capului la ideea democraţiei populare postrevoluţionare, perioadă în care „toţi suntem egali”. Când au început îndoielile că va veni şi vremea când unele animale „vor fi mai egale ca altele”, a început scrierea satirei sale, o fabulă politică care ne-a lăsat totuşi în ceaţă asupra estimării în timp a acestei perioade,  asupra duratei acestei nefericite tranziţii.

La noi, în ’89, după câteva clipe de fericire de nedescris, declaraţia „mai egalilor provizorii decât alţii” ne-a lăsat să sperăm că fericirea va mai dura şi după „alegerea liberă” de câtre însăşi măria sa poporul, a „celor mai egali” dintre egali. Iar dacă unii mai aveau îndoieli, oracolul din Dămăroaia al „egalilor provizorii”, dăduse şi un termen al democraţiei pe deplin instalate în România: 20 de ani!

Aflăm însă cu exactitate, acum după 20 de ani, că de fapt iubiţii noştri „revoluţionari” fuseseră de la bun început „mai egali decât toţi egalii ceilalţi”!

 

Bine asta o cam bănuiam noi de la început, dar mai rămăseseră vreo doi-trei „d’ai noştri din popor” care speram să nu fi fost din ciorba „egalilor de la început”.

Dar vai, iată că astăzi bănuielile devin certitudine, ba mai avem şi poza de gaşcă a col. Hăulică alături de Pleşu şi prea iubiţii revoluţiei Dinescu şi  Caramitru. Care nu numai că „se făceau că lucrează” ca să dea bine la imagine,  dar ce este mai important, „se făceau şi că fac revoluţie” având de la bun început bilet cu loc „rezervat”!

Şi pe lângă gaşca lui Iliescu şi gaşca lui Caramitru, găşti formate din membri cu rădăcini adânci, car’ va’ să zică în Securitate, serviciile de spionaj ale Ursului Sovietic şi ale Coroanei Britanice,  se mai făceau că fac „rivuluţie” şi alţii. 

Gaşca lui Celac, gaşca GDS, nod de reţea în care activau „inocenţii intelectuali de azi din jurul băsescului” ca A. Pippidi, G. Liiceanu & CO.  precum şi multe alte găşti numite generic de împuşcat „serviciili sicrete din afară şi din ţară”!

Ei bine, dragii mei rămaşi „mai neegali decât egalii”, n-am mai rămas cu nici un fan! Toţi, absolut toţi, „egalii provizorii” de  după revoluţie ne-au dus de nas ca pe nişte proşti, ca să-i iubim, ca să-i stimăm, ca să le votăm partidele „libere”, „libere pe dracu să-i ia”, cum zice vecinul meu Ion căruţaşul!

Cum a fost posibil ca perioada democraţiei populare postrevoluţionare, perioadă în care „toţi suntem egali” să fie pur şi simplu spulberată de la bun început?

Unii zic că aia n-a fost revoluţie că ar fi bine să facem o alta, poate ne iese mai bună!

Păi mai e acum posibil să facem o „revoluţie” a poporului ca pe vremea lui „patruşopt”?

Mai e astăzi realizabilă o revoluţie „curată” care să înlocuiască o „clasă de aleşi” cu „poporu’”? Vă aduc la cunoştinţă o veste epuvantabilă, ca să nu zic înspăimântătoare: NU MAI E POSIBIL!

Trăim în era ciberdependenţei şi mijloacele de informare şi comunicare de acum, nu mai fac ca informaţia să ne fie transmisă doar prin cele cinci simţuri obişnuite! Ci ne intră prin toată fiinţa noastră virusând-o, ca mai apoi, la rândul nostru să cultivăm suşele şi să multiplicăm la infinit boala.

De la „cu televizorul aţi minţit poporul” până la ciberparanoia Internetului, mijloacele de manipulare de astăzi au explodat: posturi publice de televiziune transmise prin reţeaua de cablu,  CD-uri, DVD-uri, ziare  on-line, SMS-uri, e-mailuri şi alte multe binefaceri ale electronicii, toate ajungând până în ultimul sat.

Vai nouă! Am devenit prin toate aceste minuni ale tehnicii nişte ciber oameni! Suntem nişte ciberdependenţi şi primul lucru pe care-l facem dimineaţa este să dăm drumul la calculator! Suntem bolnavi şi fenomenul a luat proporţii de masă!

 

Boala secolului!

 

Ciberdependenţa a ajuns la proporţii înspăimântătoare, mai ales în rândul tineretului! E înspăimântătoare pentru că cei mai afectaţi de acest fenomen sunt mai ales tinerii mai puţin instruiţi, mai puţin educaţi! Sau mai bine zis, autoeducaţi de nişte situri şi jocuri deşuchiate pe Internet cu consecinţa faptului că frustrările din timpul şcolii, pot răbufni pe virtual. Pe fondul unei nevroze a neputinţei câştigată în timpul şcolarizării, tânărul se redescoperă pe el însuşi pe Internet! Acolo unde nu-l cunoaşte nimeni, descoperă subit că sunt mulţi alţii care-i aseamănă, că s-ar putea grupa cu ei şi chiar ar putea să conducă, să le fie un fel de „şef”.  Pentru el, atâta timp cât limbajul ordinar, chiar obscen se observă la „colegii” de pe un forum, totul este în regulă.

 Are loc chiar o apropiere, a asociere în obscenitate, impertinenţă şi tupeu şi curând forumurile şi comentariile de pe ziarele on-line sunt cucerite pas cu pas de aceşti ciberdependenţi care devin foarte frecvent nişte isterici, nişte paranoici considerând forumul ca pe un bun propriu. Tema iniţială pentru care a fost înfiinţat forumul va fi repede deturnată, pentru a fi convenabil condusă înspre derizoriul cultural în care trăieşte acest grup de conjunctură.

Orice părere mai avizată venită din afara grupului, ei o consideră ofensă!  Orice om cultivat care intră pe forum şi le face o cât de mică observaţie, devine un intrus! Numai să le dai un indiciu, cât de cât cine eşti,  că încă se vor mai informa despre tine, despre activitatea ta, pentru a găsi ceva prin care să te distrugă!

Dacă nu găsesc, două mijloace le stau la dispoziţie: atacul în haită şi faptul că nu eşti tânăr! Adică ai trăit pe „vremea aia”… vremea aia a lui ceaşcă, dacă mă-nţelegi, formată numai din comunişti. Toate erau atunci comuniste, până şi vacile şi ursul din pădure! Zici că ai luptat contra comuniştior? Sanchi, te prefaci, eşti un expirat de pcr-ist!

Cam ăsta ar fi dialogul cu un ciberdependent bolnav dar tot aşa se desfăşoară şi ostilităţile în cazul unor ciberdependenţi „cu plată”! Ei sunt puşi anume acolo pentru a forma opinia a plătitorului dar şi a lor, pentru că de obicei sunt recrutaţi din rândul „celor cu idei sănătoase!”.

Ca să clarificăm lucrurile, pentru Băsescu şi Stolo o „idee sănătoasă” este aceea prin care un comentator de ziar on-line, sau de forum, atacă sistematic, zi de zi, oră de oră, postare peste postare, pe liberali! Merită să-l „feliciţi” şi să-l „motivezi”, nu-i aşa?

Vedeţi cum se face politica? Cum se face opinia, cum se „implantează” noile expresii şi noul vocabular? Ia uitaţi-vă cum zic eu „să clarificăm” şi nu „să lămurim” cum a tâmpit ţara cu acest termen Cristoiu pentru a părea mai original! Uite-aşa li se „implantează” în capul unora cu mai puţin discernământ, tâmpeniile altora! Una este a face să devină un lucru mai uşor de înţeles şi alta este a ajuta pe cineva să înţeleagă un anumit fenomen în felul în care-l percepi tu! Adică a-l lămuri că dracu e alb când toată lumea ştie că e negru!

 

Dracii virtuali au împânzit reţeaua Internet

 

Ciberdependenţii din paragrafele anterioare, nu sunt deloc departe, depinde pe unde navighezi. Dacă eşti liberal, pesedist, ţărănist etc. dai de câţiva isterici, probabil şi câţiva plătiţi, pe acele forumuri ale politichiei. Dacă eşti cititor de ziare on-line, te apuci cu mâna de cap citind anumite comentarii. Dacă vezi emisiunile televiziunilor pe situl lor, ai intrat deja în forumurile cu scopul de finalizare a manipulării.

Cine sunt ciberdependenţii aceştia, de unde vin şi ce vor ei?

Să luăm două exemple. Pe un forum politic s-a aciuat un fals revoluţionar, secondat de un frate de-al lui care prin forţa împrejurărilor are un nume diferit şi care a fost bine instruit să nu-şi dezvăluie identitatea. Deja s-a format un nucleu aidoma „cuiburilor” legionare sau brigăzilor roşii iar tu, un nevinovat, care vrei să intri pe forumul acela eşti victimă sigură!

Recent, un candidat la europarlamentare a intrat acolo şi s-a prezentat!  Omul era serios şi sincer, vai ce greşeală! A fost încolţit mai întâi de călăul legionar cel mic, pentru ca mai apoi să sară la „bătaie” şi brigandul roşu!

Brigandul acesta roşu avea 15 ani când cădea Ceauşescu. Când lumea bucuroasă că a scăpat de ceaşcă ieşise pe stradă, un jurnalist i-a făcut brigandului „anticomunist” o poză. La 15 ani când îţi apare o poză în ziar, eşti dat dracu, nimeni nu mai e ca tine! Pe deasupra, e pleaşcă curată pe tine pentru că te poţi aciuia pe lângă orice partid politic, ai acces la conducerea lui şi ce-i mai important la informaţiile „strategice” deţinute de partidul acela. Aşa se face că odată ce ai avut „pontul”, banii sunt uşor de găsit: te însori cu fata unui fost general  de securitate. Bagi banii în afaceri imobiliare, cumperi câteva vile prin oraşe turistice şi te-ai făcut!

Astăzi, brigandul nostru de pe forum e un ciocoi tip Dinu Păturică, cu circa 20 000 euro sub pernă şi căruia îi convine să stea toată ziua pe forum în loc să-l apese grijile ca pe noi. Şi spre deosebire de mine, care mi-am bătut capul trei decenii şi jumătate la catedră, eu am o pensie de mizerie iar ciocoiul doarme pe „euroi” luând în tarbacă toţi profesorii de pe forum, in amintirea acelor zile când venea acasă de la şcoală cu carnetul plin de note de 3 şi de 4.

Dar brigada neocomunistă de pe acel forum politic e floare la ureche! Ba poţi pleca pe alte forumuri politice că sunt destule!

Ce te faci însă dacă intri pe un site ca Wikipedia?

Wikipedia e o enciclopedie liberă care are drept scop să fie un bogat izvor de cultură pentru românii de pretutindeni. Ciberdependenţii nu mai sunt însă ca cei mai mulţi de pe forumurile din ţară, nişte derbedei şi nişte neisprăviţi! Ei provin din toată lumea şi în genere sunt studenţi, băieţi la locul lor. Dar asta până la o limită! Pentru că şi acolo s-a format de un grup de „mai egali decât ceilalţi egali”! Format în majoritatea lor covârşitoare, din tineri dornici de afirmare care cred că esenţa vieţii lor este de a desăvârşi, vai ce himeră … un infinit!

Pentru că asta este o enciclopedie: un univers, adică un infinit! Ori, universul este incognoscibil iar grupul acela de tineri visători autointitulat „Sfatul bătrânilor” vrea să pună ordine în infinit şi să facă reguli în afara regulilor fundaţiei de bază Wikipedia! Dacă le faci observaţie, eşti un intrus şi-ţi  aplică metoda lor infailibilă, eşti bătrân, eşti „expirat” sau eşti „comunist”!

Deci, şi pe Wikipedia, eşti exact ca pe forumurile de care vorbeam la început! Unde paranoia, impertinenţa şi incultura fiind la modă, unul m-a apostrofat „Cum vii domnule cu cărţi de acum trei secole? Nu vezi că eşti depăşit?”

Deja wikipediştii „mai egali” ca alţii au pus stăpânire pe forum. Au paginile lor proprii, pline de medalii, ce şi le acordă acolo exact ca pe fronturile de luptă ale celui de-al doilea război mondial. Dacă intri pe o pagină din aia, medaliile sub formă de stele te copleşesc mai abitir decât cele de pe pieptul mareşalului Stalin sau pe piepturile mareşalilor lui Hitler!

Iar medaliile eroilor din războiul wikipedist, probabil că le dă dreptul acestora să „blocheze” anumite pagini.

Care pagini? Acelea pentru care ei şi-au spus părerea „documentată” iar articolul acela s-a „bătut în cuie”. Ai altă părere, treci la discuţii!

Aşa a pus stăpânire pe „protocronism” unul autointitulat „Plinul cel tânăr”  care nu admite altceva pe tema asta decât ce a adunat el însuşi de pe Internet! Că sunt oameni de vază în lume, profesori, doctori şi specialişti în diverse domenii, care fac parte din mediul academic şi care poate că şi-au închinat întreaga viaţă temei pe care viteazul wikipedist autodecorat a „încuiat-o”, pentru el nu contează!

A tras el concluzia, „multidecoratul wikipedist”, că dacă Basarab I a întemeiat Ţara Românească alt Basarab înainte de acesta nu mai există?

A tras! Ba ţi-o mai trage şi ţie în „stil golănesc”: „de unde Basarabi înainte de Basarab I ?”. Păi din căruţa istoriei nene!

Iar dacă-i pui în faţă „Diploma Ioaniţilor”, e musai să dispară că „ai încălcat regulamentul”!

Care regulament? Acela pe care-l interpretează el cu cunoştinţele lui de „frangleză”, după cel original!

M-am pomenit cu poza mănăstirii ştearsă. Degeaba am explicat eu că e originală şi că eu fac situl mănăstirii! Un viteaz de-acolo a şters-o, eu neprezentând, vorba lui Ceauşeasca, „Dovada”!

A trebuit să înscriu imaginea pe Wikipedia franceză iar de acolo s-o preiau pentru articolul „Mănăstirea Tismana”, altfel rămânea mănăstirea fără poză.

Articolul despre „Sfântul Nicodim” e blocat de către unul căruia i „s-a dat muie” de către primul autor, ca să vedeţi ce limbaj şi ce atmosferă e pe-acolo!

Un autor, care  nici măcar nu ştie că fiecare sfânt are o imagine bine precizată de către Biserica Ortodoxă. Şi-a pus acolo, pe sfântul Ion dacă n-avea pe Nicodim, sfânt să fie, nu contează!

De ce nu a fost cizelată, de ce n-a fost modificată justificat cu trimiteri, aceea postare? De ce nu şi-a asumat nimeni din „Sfatul bătrânilor” refacerea articolului?

Eu am pus două legături externe acolo, înspre ultimele cercetări privind viaţa Sf. Nicodim şi am plecat!

N-avea sens s-o modific, ar fi urmat o săptămână de discuţii sterile cu decoraţii!

 

Dar să mai aşteptăm!

Având în vedere că membrii de pe Wikipedia  devin pe zi ce trece tot mai mulţi, formând o colectivitate mereu mai  eterogenă, membrii cu contribuţii reale  tinzând să intre în rândul „decoraţilor”,  tragem speranţa că informaţiile de pe Wikipedia vor face un salt calitativ.

Şi mai ales sperăm ca Wikipedia să devină cu adevărat liberă!

Pentru că e vremea tupeiştilor, a impertinenţilor,  a dependenţilor de o pagină Internet şi a cibernevrozei juvenile care riscă să blocheze un site folositor tuturor!

 

    

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

  

Orice asemănare cu personaje din viaţa reală este

pur şi simplu întâmplătoare, articolul fiind rodul imaginaţiei autorului.

Precizăm aceasta deoarece fenomenul dependenţei Internet fiind pe cale

a se generaliza, mulţi s-ar putea auto-identifica în unele paragrafe!

 

  Alte ARTICOLE

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro