BASARABII
Conducători recunoscuţi din vechime
de poporul nostru (1)
Bătălia de la Posada
„…regele ungur, s-a dus în persoană, în luna lui septembrie, prin Severin în ţara voievodului românilor, Basarab, ţară care nu poate fi locuită de un popor neobişnuit cu ea…”
„După ce regele a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui… Basarab a trimis o solie vrednică de toată cinstea … vă voi lăsa în pace Severinul … numai să vă întoarceţi îndărăt cu pace … pentru că dacă veniţi şi mai mult înlăuntrul ţării, nu veţi putea nicidecum să înconjuraţi primejdia”
„Să-i spuneţi aşa lui Basarab că el e păstorul oilor mele şi eu din ascunzişurile sale de barbă îl voi scoate”
„…mulţimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care se găsea pe fundul unei văi adânci, ce nici nu se poate numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă … cai şi ostaşi cădeau din toate părţile în luptă.”
Am ales şi subliniat intenţionat anumite pasaje din relatarea Cronicii pictate de la Viena de G. Popa Lisseanu, referitoare la Campania lui Carol Robert de Anjou şi bătălia de la Posada. Pentru că aceste pasaje arată că:
Regii vremii, recunoşteau singuri că teritoriul valahilor nu putea fi locuit de un alt popor şi nici n-ar fi acceptat un conducător străin.
Din ce cauză apăruse această idee în rândul regilor ce înconjurau teritoriul locuit de valahi?
Răspunsul nu poate fi dat decât detaliind două teme esenţiale pentru înţelegerea fenomenului întemeierii Ţării Româneşti:
1. CINE AU FOST BASARABII. (Temă dezbătută pe această pagină)
2. CINE A FOST ACEL NEGRU VODĂ DE LEGENDĂ A CĂRUI IDEE DE UNIRE A CUPRINS ÎNTREAGA POPULAŢIE DIN NORDUL DUNĂRII (Folosiţi legătura NEGRU VODĂ de sus)
CINE ERAU BASARABII
Despre Basarabi şi Sohodolul Tismanei
Basarabii, conducători din vremuri antice, „familie mare, avută şi puternică”, conduceau şi înainte de întemeierea Tării Româneşti neamurile de păstori răspândiţi în pădurea vlahilor, „silva blacorum” şi ţinutul pietrelor „Terrae Lytuae” având în munţi ascunzişuri numai de ei ştiute.
Iar când vremurile le-au permis să devină „mari voievozi” apoi „domni autocraţi”, au acţionat. Las Severinul, întindea Basarab cursa regelui maghiar, dar dacă vii înăuntru îi spunea el, o vei păţi. Mânia lui Carol Robert, declanşată de aceste vorbe, a dus la zdrobirea oastei sale iar pe el era să-l coste viaţa dar mite să-l mai scoată pe Basarab de barbă, din ascunzişurile sale!
Ascunzătorile lui Basarab se aflau în zona sălbatică dar liniştită Isverna – Ponoare - Cloşani – Tismana, loc strategic, peşterile de aici găzduind în vremuri chiar şi comorile dacilor. Tihomirul „locul cu linişte şi pace”, Cozia Sohodolului şi Tismana erau locurile preferate ale Basarabilor şi în caz de primejdie aici se ascundeau. Chiar în vremuri mai aproape de noi, aceste obiceiuri au rămas, aici fiind ascuns şi Tudor Vladimirescu iar tezaurul României, cum bine se ştie, în al doilea război mondial, a fost ascuns în peştera de la mănăstirea Tismana.
Matei Basarab, în toamna anului 1631, s-a închis la mănăstirea Tismana, fiind urmărit de oştirile lui Leon Vodă. A stat zece zile, până a scăpat de oştirile care-l urmăreau, apoi a trecut peste munte în Banat, de unde va reveni în anul următor şi va ocupa tronul.
Plaiurile Tismanei, asigurând trecerea în Banat aveau un statut aparte. Erau din vechime sub protecţia Basarabilor, plăieşii sohodoleni fiind păzitorii acestei vechi căi getice de comunicaţie. Plaiurile care fac trecerea în Banat prin pasul Cerna – Jiu erau ale lor, munţii Păltinei şi Cărpinei, fiind împânzite de „conacelele” sohodolenilor. Iar aria de acţiune a ciobanilor din zona Tismana se întinde până la Peştişanul, Stâna Ştirbului, Stâna Ursului, Bou, Oslea, Osliţa, Groapele şi chiar în Retezat pe Şarba şi Iorgovanu. Zona aceasta a fost a lor „de când e lumea”.
Ei încercaseră să amenajeze drumul chiar dacă Banatul era sub stăpânire maghiară, „de au scos şindrile şi scoarţe şi de toate ce le-a trebuit”. (Documente veac XVI, vol. III, p 136,188-189) Dar la 3 septembrie (1560-1567) domnul ţării le-a poruncit să-l închidă „să nu treacă răufăcătorii şi hoţii pe acel drum, pe unde nu este scala domniei meale”. Autonomia sohodolenilor se cam terminase, Basarabii începuseră să fie „domni de Bucureşti”, uitând de unde plecaseră străbunii lor.
Multe lucruri despre Sohodol nu se prea ştiu, deşi mulţi s-au plimbat pe aici, au notat legendele şi au scris cărţi frumoase despre Basarabii care „se trag din satul Sohodol”.
Câteva informaţii privind „neamul lui Basarabă” sunt puţin curioase, dar demne de reţinut:
- Gavrileştii, acum în număr mare aici, se trag din neamul lui Nicolae Gavrilă cu moşii mari la Strehaia. Litovoi a măritat fata acestuia, Dobra, cu un văr de-al său din Sohodol. Era o recompensă pentru faptul că Litovoi nu-l lăsase să-şi mărite fata după cneazul sârb, Ştefan Miliutin având el interes să-şi mărite propria fată. (Cronicarul bizantin A. Pachymeres confirmă că într-adevăr, prima soţie a regelui Serbiei, Ştefan Miliutin (1282-1321) a fost fiica lui Litovoi.)
- Frăţileştii se trag din neamuri de peste munţi de-şi zic „fraţi”.
- Litovoi şi Mile pe de-o parte şi Ioan Tihomir şi Constantin se judecaseră pe un teritoriu ce fusese în stăpânirea vremelnică a imperiului valaho-bulgar. (Istoricul Alexandru Soloviev confirmă că acest proces a fost judecat la 1220 de arhiepiscopul de Ohrida).
- Litovoi luase pilda unui unchi de-al lui, „dintr-ai lui Bălu” şi voia să-şi facă o cetate la Novaci unde avea multe neamuri.
Aceste informaţii, adevărate sau nu, certifică totuşi faptul în tradiţia populară Basarabii trec drept oameni ai acestor locuri.
Dar să fi condus Basarabii cnezatele locale din Timoc şi până-n Retezat? Se pare că da. Existenţa unuia dintre ei pleacă şi de la o inscripţie pe capul statuii din piatră a unui leu. Inscripţia confirmă pe Nicolae Basarab ( domnie între 1113-1128) domn al Valahiei şi Bulgariei. Această „noutate” din 1926, semnalată de profesorul Em. C. Grigoraş, repusă abia acum în lumină de Cornel Barsan, întregeşte ceea ce ştiau călugării mănăstirii Tismana şi anume că, Basarabii erau conducători vechi în această parte a ţării şi urmaşii lor puseseră prima piatră de temelie la locul sfânt de la Tismana.
Acest „Nicolai” Basarab e lesne de presupus că provenea din numeroasa familie a Basarabilor. Probabil un stră-strănepot al unui prim Basarab născut poate şi el în actualul sat Sohodol, vechi sat getic, întinzându-se de lângă stâncile Tihomirului de la Tismana, pe tot plaiul, până-n Suliţi la şaua dintre Cerna şi Jiu, vechi hotar „… al Banatului Severinului”! Expresie adăugată mereu de Basarabii de mai târziu, alături de Ţara Românească, Almaş şi Făgăraş, pentru a-şi revendica descendenţa lor din această „ţară”.
Nu minţeau călugării că Basarabii se trag de aici, pomelnicele lor atestă acest nume de la primii domnitori şi până la acel Băsărabă alungat din satul Sohodol, pentru că furase şoimii sohodolenilor în vremea turcilor!
Nu avem documente suficiente pentru a urmări genealogia Basarabilor din antichitate.
Dar se ştie cu siguranţă că după încetarea administraţiei romane în timpul lui Aurelian, împăraţii romani considerau Dacia lui Traian, ca dependentă de imperiu.
Prin secolul al V-lea de la Drobeta până-n Haţeg trăiau „Domnitori din casta Sarabilor, (Basarabi), ascunşi în munţi, ca o comoară depusă de Traian şi păzită de urmaşii lui Decebal”(Hasdeu) fapt confirmat şi de N. Iorga în „Sămănătorul” şi de Onciul în „Originea Principatelor”.
BASARABII
Dinainte de Tihomir
Viaţa în nordul Ţării Litua
Este destul de evident că activitatea triburilor şi uniunilor de triburi ce se dezvoltase în raza de acţiune a unităţii tectonice numită Pânza Getică, nu putuse fi stânjenită timp de milenii. N-avea de cine, Pânza Getică este una din cele mai vechi din Europa, la fel şi populaţia de aici, urmele glaciare văzându-se şi azi pe munţii din nordul Tismanei. Obştea gentilică, ca formă de organizare socială specifică orânduirii primitive, îşi urma aici destinul ei caracteristic: efectuarea în comun a muncii, proprietate comună asupra mijloacelor de producţie, producţia bunurilor şi repartiţia egală a acestora, într-un cuvânt, aşa cum spuneau bătrânii, „de-a valma”.
Muncă era organizată calendaristic şi presărată cu serbări, bâlciuri şi obiceiuri. În primăvară se cobora din colibele de munte („conace”) de pe Valea Păltineiului, Tihomir, Cozia, Gorgan, Eroni, Drimoxa, la Tismana pentru seminţe. La întoarcerea de pe munţi a animalelor, avea loc marele bâlci de vară de la Tismana transformat în evul mediu „într-un târg mare care ţine de mănăstire” (Paul de Alep). Apoi în toamnă se serba recolta la Pocruia si procurau vase mari din lemn, pentru conservarea produselor agricole. Această organizare a rămas aşa de milenii.
Viaţa adusese pe dealurile getice forme de organizare care nu putut fi nici înlocuite, nici distruse de ocupantul roman în primele două secole creştine, pentru că el n-avea ce căuta aici. Forma acestuia de organizare era axată pe supravegherea şi controlul mişcării populaţiei, folosirea ei pentru a aduna produsele de care avea nevoie. Pentru a schimba sistemul obştii noastre, ocupantului i-ar fi trebuit forţe imense distribuite pe tot teritoriul, mai mult, dispersarea tuturor legiunilor (imposibil apoi de controlat).
Crescătorii de vite ai plaiurilor noastre care porneau din Gureni, Gura Plaiului, Gorgan, Sohodol, Cloşani erau greu de supus. Ei acceptau numai pe ai lor şi-i ascundeau la primejdie.
De neamul celor cu „zabernă” (desagă) crescuţi în tăgârţă (un fel de rucsac pentru purtat copiii în spate), îmbrăcaţi cu zarabi (iţari) romanii nu s-au putut atinge iar păstorii de aici s-au reorganizat în uniuni de obşti agricole sau păstoreşti, popor stabil, aşezat, legat mereu de pământ. Aceste nuclee ale formaţiunilor teritoriale au dat naştere aşa numitelor „judecături” sau cnezate apoi la voievodatele de mai târziu. Zonele autonome din Oltenia de azi, având pentru pravilă şi samă un jude iar conducător un cneaz, (cuvânt slav la modă atunci) au fost organizate de Basarabi în „cnezate” locale destul de închegate.
Câteva confirmări
Despre cnezatele teritoriale din Oltenia avem dovezi chiar şi din documentele maghiare. Lăsăm la o parte cuvântul „cucerire” pe care istoricul îl foloseşte ca să aducă argumente că la venirea maghiarilor, prin anii 896 D.H., Basarabii nu mai erau o forţă. Dacă nu răstălmăcea istoria, această „cucerire” nu a fost decât valul de bulgari care, după cum bine se ştie, o mică parte s-a diluat printre populaţia de la nordul Dunării, iar restul, s-a dus în sud. Pe la Tismana nici vorbă, n-aveau unde să se-aşeze! Plaiul Tismanei era deja o diviziune administrativ - teritorială stabilă la munte, cu mult înainte de a se crea „plăşile” de la şes.
Deci, Basarabii de care aminteşte şi Alexandru Ştefulescu în „Gorjul istoric şi pitoresc” că existau în secolul V, după plecarea romanilor se reorganizaseră, domneau în Oltenia şi dădeau bătălii prin secolul VII, conform unor documente maghiare.
„the first conquest of the Vlachs happened in the 7th century from the southern part of the Danube through Oltenia under the reign of the Basarab Dynasty”( Benedek Jancsó).
Prima „cucerire” a Vlahilor s-a produs în secolul al 7-lea în partea meridională a Dunării, pe tot cuprinsul Olteniei sub domnia dinastiei Basarabilor.
Dinastia Basarabilor exista încă din secolul VII iar autonomiile prestatale apăruseră. Confirmarea unui voievodat avea să vină însă mult mai târziu din partea regilor Ungariei, pentru că se ajunsese la un punct critic, voievozii nu mai puteau fi ţinuţi în frâu, trebuiau recunoscuţi. Ei aveau „ţările” lor, oştirea lor, nu mai puteau fi „înfrânţi şi pedepsiţi”, având susţinători şi colaboratori care dispuneau şi ei la rândul lor, de „mijloace ostăşeşti” şi mijloace materiale importante. (a se vedea AVUŢII)
Lipsa documentelor (sau poate sustragerea intenţionată a lor) face ca istoricii să înceapă relatările despre dinastia Basarabilor, cu diploma regelui Ungariei, Bela al IV-lea dată Cavalerilor Ioaniţi în 2 iunie 1247 şi cu răzvrătirea voievodului Litovoi. (a se vedea ACTE)
Ori iată, un nucleu de formaţiune statală, un voievodat teritorial, era condus între 1113 şi 1128 de Nicolae Basarab, amintit mai sus. Un alt nucleu, tot în secolul al XII-lea, era al lui Mihail I Basarab numit de negustorii veneţieni Ledian şi conducând „letinii”, adică un teritoriu cu populaţie de origine latină.
De bună seamă că el şi-a zis Mihail I, trăgând speranţa că va strânge în jurul lui toţi cnejii „letinilor”. Numai că era prematur, regatul Ungariei era destul de puternic pentru a stopa iniţiativa.
Mihail I l-a urmat probabil, la conducerea cnezatului (bănuim un cnezat în jurul Severinului date fiind schimburile comerciale cu veneţienii), pe Nicolae Basarab, deci după anul 1128. Dacă el ar fi condus cnezatul vreo 20-25 de ani, până la intrarea în scena istoriei a lui Negru Vodă în anul 1215 (an dat de inscripţia foarte controversată de la biserica domnească din Câmpulung), rămâne totuşi o perioadă neacoperită, despre care nu avem nici un document.
Cine să fie Negru-Vodă? Citiţi partea doua.
Precizare (20 iunie 07)
Într-o discuţie cu istoricul Adrian Cioroianu am căzut de acord amândoi că, de fapt, „Basarab” nu era un nume cum sunt astăzi Popescu, Ionescu ci desemna o veche dinastie conducătoare care se poate identifica cu acest nume. I-am dat CD-ul cu acest site urmând ca să mai luăm legătura lucru care nu s-a mai întâmplat, dânsul fiind ocupat mereu mai tare cu… politica.
M-am hotărât să revizuiesc situl dar nu voi renunţa deocamdată la expresii de genul Ioan Basarab, Mircea Basarab (Mircea cel Bătrân) sau Nicolae-Alexandru Basarab pentru că e o formă populară care sugerează înrudirea. Şi nu voi folosi cuvântul „Basarab” decât pentru neamurile domnitoare din Ţara Românească deşi tot conducători basarabi sunt şi cei din Moldova. Ştefan cel Mare era „rudă” cu Mircea cel Bătrân dar fiecare avea „ţara” lui. Prin aceasta doresc să atrag atenţia că după retragerea aureliană, conducerea romană a fost preluată de conducători locali din vechea dinastie a „Zarabilor” din antichitate iar acest lucru a fost mai pregnant in Oltenia, mult mai ferită de duşmani decât Moldova teritoriu având vecini expansivii slavi sau polonezii. In afară de asta, oltenii erau prin natura lor mai diplomaţi (ca să nu spun şmecheri!) asigurându-şi deplina acţiune în teritoriu, la înţelegere cu regatul maghiar.
CARTE ŞI PUBLICAŢII (24 martie 08)
După cum vedeţi, am renunţat la forumul http://fr.groups.yahoo.com/group/fundatiatismana/ pentru că s-au înscris prea puţini. Dau rar pe acolo, de obicei pentru a expulza iredentiştii şi revizioniştii maghiari care vor să-mi bage pe forum nişte lucrări extremiste care sunt departe de adevărul istoric şi care nu sunt susţinute în România decât de d-l Neagu Djuvara! Care nici dânsul nu şi-a făcut studiile principale decât în străinătate iar doctoratul în Litere franţuzeşti de la Sorbona, n-are nici în clin nici în mânecă cu echivalentul lui românesc.
Este foarte suspect atacul în haită al forumurilor istorice, venit din spaţiul transilvan sau unguresc!
Tocmai de aceea, forumul nu e potrivit şi nici revizuirea sitului, unde mereu ar mai trebui adăugate noutăţi şi comentarii pe documentele recent apărute în spaţiul public. Am început, în consecinţă, a scrie articole în diverse publicaţii ale căror link-uri sunt pe situl www.semanatorul.ro Sunt peste 100 de publicaţii la care participă istorici, clerici, scriitori, cercetători din România şi lumea largă. Cu o parte din Domniile Lor purtând corespondenţă separată pe teme de istorie a Evului Mediu.
Privitor la Basarabi, am scris un prim volum, apărut la Editura Carpathia Press, 2008, urmând să ne grupăm în volumele următoare, diverşi cercetători în studiul istoriei, români din lumea largă!
Acest prim volum se intitulează:
NEAMUL ÎNTEMEIETOR AL LUI BĂSĂRABĂ
DE LA BOIERUL NEGRU VODĂ PÂNĂ BASARAB INTEMEIETORUL
ANEXA
Anexa 1. Păreri, ultimele noutăţi
Un prim comentariu la cartea d-lui Neagu Djuvara – „Thocomerius – Negru Vodă” apărut la 23 iunie 07, pe site-l
http://www.tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/basarabi/index.htm
Anexa 2. Arborele genealogic al Basarabilor până la Mircea cel Bătrân, nepotul cuviosului Nicodim de la Tismana
Anexa 3. Arbore Radu Negru
Anexa 4. Arbore Litovoi, cumnatul lui Tihomir, după Ana
Anexa 5. Arbore Tihomir, tatăl lui Basarab, fiul lui Constantin Tiş
Anexa 6. Arbore Basarab
Anexa 7. Arbore Ana, fiica lui Bărbat, mătuşa lui Basarab I
Un prim volum dintr-un serial cu comentarii critice la cartea
„Thocomerius – Negru Vodă” de Neagu Djuvara
şi la adresa susţinătorilor noii teorii djuvariste
Citiţi-l şi apoi descărcaţi-l de aici:
http://www.tomoniu.ro/opinii/istorie/basarabi1.htm
Pentru acei care intră pe pagină prin motoare de căutare, clic aici
http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/basarabi/index.htm
.jpg)
