Întâlnirea de la Vila Sfetea (astăzi Vila Ursu) de la Tismana

(continuare din numărul trecut)

NICU TOMONIU

Prof. univ. Alexandru Melian: “- Vă propun tuturor o dezbatere pe tema “bombelor de presă” cum le-aţi numit în cazul scrierilor lui Djuvara. Aici apare un paradox, ce facem cu omul care se bagă în istorie şi în lingvistică nefiind nici istoric, nici lingvist? Noi, criticii literari, apoi istoricii şi lingviştii - pentru că omul bagă în lexicul românesc o serie de aşa zise “cuvinte cumane - să-i dăm importanţă sau nu? Dându-i importanţă nu-i ridicăm mingea la fileu? Iar ignorându-l, gogoriţele lui nu se răspândesc în mase şi fac rău? Asta-i dilema!”

- D-le Melian, cazuri nefericite ca al d-lui Djuvara sunt puţine dar fenomenul e bine disimulat şi trebuie să atragem atenţia asupra lui. Pe Djuvara l-a lansat Ion Cristoiu constatând că omul vine de la serviciul lui din Africa cu o pensie de doar 60 dolari, care evident că nu-i ajungeau. Hoţomanul de Cristoiu ştia prea bine cum te poţi lansa subit în literatură: ori scrii o carte “mare” fără niciun cusur, ori spui o prostie la fel de mare - de tip “Codul lui Da Vinci” sau “găinii care naşte pui” - şi succesul e garantat. Când a lansat Cristoiu - printr-un articol - tâmpenia cu Thocomerius, prinţ cuman care l-a făcut pe Basarab Întemeietorul şi pe lângă el a mai făcut şi Ţara Românească, erau la comentarii circa 350 de poziţii contrare printre care şi a mea, cu invitaţia de a intra pe un site de-al meu unde aveam un capitol privitor la basarabi.

Apoi, d-l Artur Silvestri mi-a editat cartea “Neamul lui Basarabă” şi am pus-o pe Internet. Credeţi că am estompat bomba lui Cristoiu şi a lui Djuvara cu ale mele 400 exemplare editate şi distribuite la întâmplare faţă de mediatizarea formidabilă îniţiată de Cristoiu prin presă, prin televiziuni şi prin invitarea “personalităţilor” la lansarea cărţii? Abia acum, după mai bine de patru ani, când lumea a inceput să ia cunoştinţă de demontarea punctuală a diversiunilor  djuvariste, moşul Djuvara s-a potolit cu Thocomerius al lui. Cartea n-a mai fost editată dar a scos alte cărţi, la fel “bombe” nedocumentate, care fac furori şi umplu librăriile. Asta, pentru că omul e chemat la televiziune, e invitat pentru o “porţie de istorie” la radioul naţional sau alte asemenea trucuri ale “nucleului dominant” - cum spunea Artur - şi ale pata-pleşu-cristoilor de presă cum zic  eu. Acesta e fenomenul grav care trece neobservat in lumea “bună”, ba mai dă apă la moară celor de la putere, inclusiv şefului statului cu “Condamnarea comunismului”, carte scrisă cu condei tismineţkian. Tismăneanu, Djuvara şi alţii ca ei prosperă, s-au ajuns!

Iată deci, faptul e fapt: vasăzică nu m-am lansat eu cu o carte bine documentată cu trimiteri exacte la marii istorici care tranşaseră o dată problema întemeierii ţării. S-a lansat d-l Djuvara iar acum librăriile cârcâie de cărţile lui. “Operaţiunea Cristoiu” a reuşit cu bine!

Revenind la tema propusă şi în lumina acestor fapte, sunt de acord că nu trebuie băgaţi în seamă aceşti oameni dar de ce să nu dezvăluim subteranele afacerii literare? De ce să nu promovăm pe aceia care au luat atitudine corectă faţă de o lansare literară diversionistă?   

Prof. univ. Doca: “Şi eu sunt de acord că specialiştii ar trebui să intervină împotriva intruşilor din meseria lor. Lucrul trebuie însă făcut din faşă, din faza incipientă. După ce a intrat în spontanul maselor prin mijloacele mass-media este greu să mai repari ceva.”

- Bineînţeles d-le Doca nu ştiu dacă suntem la începutul fenomenului dar încurajarea redacţiilor nepartizane, aşa cum este “Editura online Semănătorul”  ar fi un prim pas spre normalizarea lucrurilor. Djuvara este un caz nefericit iar Tismăneanu şi tatăl său Tismineţki, care a pus sămânţa comunismului rusesc în ţara nostră, sunt accidente ale istoriei româneşti.                        

Hai însă să nu mai vorbim despre aceştia sau despre noi înşine. Ştiţi câţi tineri cu scrieri valoroase bat la porţile redacţiilor ? Reducerea dramatică a fondurilor ministerelor de resort duce la ocuparea zonei devenită liberă de către oportunişti din zona privată iar zona privată, cum bine ştiţi, e ocupată la noi de neşcoliţi sau şcoliţi pe la universităţi particulare din Herculane, Lugoj sau alte oraşe făcute artificial “centre universitare”.

Pentru a încheia domnule, eu ştiu un principiu: lucrul bun trebuie popularizat indiferent de la cine vine mai ales dacă el înlătură un fals statut.

Să luăm de pildă Mânăstirea Lainici pe care aţi vizitat-o astăzi. Se vehiculează de ani buni că “lainici” ar veni de la cuvântul “lainos” care - se zice - ar proveni din greaca veche şi înseamnă “piatră”. Fals! Grecii au numit renumita aşezare săpată în stâncile Iordaniei “Petra”, deci “lainos” este o invenţie românească. Am scris un articol pe tema asta şi a fost popularizat prin principalul ziar local “Gorjeanul” şi prin publicaţiile ARP. Iată! Asemenea atitudini venite din popor trebuie promovate şi nu versiunile “oficiale” care ţintesc scopuri ascunse, pentru că este clar că după 1989 am fost copleşiţi de personaje dubioase revenite în ţară sub genericul “disidenţi comunişti”. Cârcâie ziarele de ei şi au dat tonul unei hărmălaie şi a unei nebunii jurnalistice care cu greu va mai putea fi estompată aşa curând. (Va continua  în nr. viitor)

 Căldură mare, mon cher !

Un editorial de Nicu N. Tomoniu

 Apariţia primelor numere ale revistei “Sămănătorul” a impulsionat nu numai debutaţii care au vazut în ea o oportunitate de a se lansa în literatură. Însăşi autorii consacraţi - aflaţi în concediu - s-au pornit să-şi scoată manucrisele de la naftalină, să le finalizeze şi să mi le trimită la pachet pentru că nu era tot una ţinerea manuscrisului la “popreală”, cu publicarea măcar a unei mici felii care să-i miroasă cititorului a scriere bio, a scriere absolut naturală şi originală.

Şi nu-i de mirare să publice aici ! Rar lucru azi să găseşti o scriere neatinsă de canoanele redacţiilor “de gaşcă” unde se lansează autorii cu “bombe de presă” care explodează instantaneu prin emisiuni TV şi radio, prin articole din jurnale ciocoieşti şi prin expoziţii de carte “bine sponsorizate” fie de cei cu ciolanul în gură, fie de cei care “taaare l-ar mai linge” şi ei puţin.

Deci căldură mare, mon cher! Se sculă Traian, pe un cal bălan, ţipând în stilu-i  năzdrăvan: “- În săbii să ne săbiem, în buzdugane să ne buzdugănim, ori în cărţi tari să ne citim!” Şi cum ieşi la luptă “Epoca Băsescu, integrarea şi dezintegrarea României”, pac şi copilul comunistului Tismineţki taman din SUA cu al său "România în timpul lui Băsescu: Aspiraţii, Realizări şi Frustrări din timpul primului mandat". Musai toate “aspiraţiili”, “realizărili” şi “frustrărili” cu literă mare. (Vezi “Libertatea” din 27 iulie a.c.). Numai citind titlul te-apucă năduşeala!

Şi atunci, ce să căutăm noi, muritorii de rând printre gladiatorii literaturii de astăzi?

Ogorul Sămănătorului e curat ca lacrima. Nicio buruiană ! Deşi prin literatura nepartizană pe care o promovăm, nu putem zice că n-avem urzici pentru stăpânire. “Mai sapă Moromete o fântână”, “Povestea pomenirii lui Dumnezeu” ale d-lui Jianu, “Unu, plus unu” al d-lui Druncea sau "Agramatisme, manipulări şi silă" al d-nei Anca - amândoi debutaţi ai lunii iulie -  cele “Cinci sute de grafoclipui” ale d-lui Ene, romanele de profunzime a vieţii reale de astăzi ale Florinei Cojocaru sau ale d-lui Felea sunt seminţe ale unei noi generaţii, seminţe ale unei noi recolte ce va acoperi “şourile” mizerabile ale televiziunilor unor îmbogăţiţi peste noapte.                            

Alăturând şi piesele grele, Cezara Adamescu şi Al Ionuţ Tene, revista noastră online, poate privi de sus publicaţiile ciocoilor de presă